Dorinta de razbunare...

Poate ca asta simt acum. Acum ca cica m.am intors dupa doua luni si am realizat ca unul (sau poate toate) dintre personajele mele au plecat singurul sentiment pe care il am acum este URA. Il urasc. Il urasc pentru ca a plecat..Il urasc pentru ca exista. Il urasc pentru ca el ma uraste.. Si vreau sa ma razbun. Vreau sa ii arat ca si eu l.am uitat si ca nu imi mai pasa de el..Nu conteaza adevarul.. Si de aceea am scris o poezie.. Nu vreau sa scriu mult asa ca mi.am pus dorintele in cateva versuri..

As dori din piept sa scot

Inima cu dor cu tot,

Si s-o pun in pieptul tau

Ca sa simti precum simt eu.

Si-as voi sa raman mut

Vocea mea sa-ti imprumut,

Ca sa-mi spui si tu cu ea

Ceea ce s-ascult as vrea,

Si atunci nesimtitor,

Sa resping al tau amor

Si sa fac precum faci tu:

Tu sa plangi, eu sa zic NU!

Daca te-as avea in fata..nici macar nu as sti ce sa iti zic. Tu te-ai uita in ochii mei ca si cum m-ai cunoaste de undeva dar nu sti de unde. Sa te privesc si sa intorc capul ca si cum am intalnit un strain..pe care nici macar nu as vrea sa il cunosc..Asta esti pentru mine acum: UN STRAIN!..nu te mai recunosc nici din vorbe nici din fapte..pur si simplu nu mai esti acelasi..Si sincer nici macar nu stiu unde s-a rupt legatura dintre noi..Oricum a fost ce a trebuit sa fie!

Basmul a luat sfarsit...

,,A fost o data ca niciodata [...] Si au trait fericiti pana la adanci batraneti."

Cam asa incep si se termina toate basmele. Numai ca, nici un basm nu se incheie cu plecarea definitiva a unuia din personajele principale... Realitatea este tragica, atunci cand te trezesti si realizezi ca totul a luat sfarsit si ca basmul s.a terminat.

Aceste randuri, totusi, nu fac parte din vreun basm, sunt doar relatarea unor fapte, a unor intamplari - amintiri proprii si personale.

Au trecut 2 luni. Aproape 3.

Doua luni cumplite, pe care stiam ca va trebui sa le strabat, dar speram sa mai intarzie.Stiam ca sa va termina dar nu credeam ca se va intampla atat de curand..Imi placea visul..

Doua luni in care am cunoscut abisul si am incercat sa urc inapoi. Inca n-am reusit sa ajung la suprafata, sa ies iar in soare, dar sper ca sunt pe drumul cel bun. Oricum, lumea ce-o stiam, s-a destramat. Pentru totdeauna.
Doua luni in care a trebuit sa ma prefac ca nimic nu s.a intamplat fara sa raspund la intrebarile : ,,Ce ai patit?" ,,Cine ti.a facut asta?"..,,De ce nu mai zambesti ca inainte?"
Doua luni care mi s.au parut 2 ani. Doi ani mi.au trebuit sa strabat iadul si sa incerc sa urc pe o scara...
Doua luni in care am trecut de la o stare de fiinta umana care rade si glumeste , la cea de un gol absolut. La o marioneta a carei viata depinde de soarta...Daca se rup sforile, papusa cade si este aruncata de izbeliste.

Doua luni pline de ganduri, de tristete si de amintiri.

Cand trec prin fata acelei cladiri mari si galbene si deschid usile si dau de acea atmosfera serioasa si autoritara imi aduc aminte de fata aceea vesela care intra in acea cladire si zambea pentru ca era fericita.

Nu mai aud scartaitul usii si auzind vocea aceea : ,,A venit..îi simt parfumul"...

Nu mai am cui sa zambesc atunci cand intru pe usa...Nu mai am cui sa îi spun ,,Salut" iar el sa se uite la mine cu ochii aceea mari si negri si imi zicea timid ,,Ceau"!

S.a terminat si aia. Desi mai aveam o ultima speranta.Sa se deschida usile acelea mari, sa intre si atunci sa îi sar in brate si sa îi spun cat de dor mi.a fost de el..

Dar asta nu se va întampla caci basmul a luat sfarsit..

A plecat totul. A plecat parcul. A plecat El. A plecat vara. A plecat cladirea. A plecat Ea. Toti au plecat si nu cred ca se vor mai intoarce. Vreodata!..

Dupa cum vezi; povestea asta nu s.a terminat cu ,,Si au trait fericiti pana la adanci batraneti"

Her mirror...

Crede ca se va rezolva. Dar el nu ii da nicio speranta..,,Mai vedem" sunt cuvintele lui si asta este. Dar totusi mai spera la un nou inceput. Dar nu se va intampla. Si stau si privesc norii cum sunt purtati de vant si cum inainteaza incet spre infinit. Poate ca asa inainteaza si viata ei. Dar nu spre infinit ci spre moarte..Ceva obscur din inima ei care incetul cu incetul dispare ..Purtat poate de vant sau de orice altceva ce il face sa plece. Poate din cauza lui sau poate din cauza ei...

Dar cand trece printr.o oglinda si se priveste isi da seama ca desi totul s.a terminat ea a ramas aceeasi. Aceeasi fata care rade, aceeasi fata nebuna si sentimentele ei au ramas la fel. Si asta doare cel mai rau...Se refugiaza vorbind cu ea insasi si isi spune: ,,Hei nu iti fa probleme totul va trece" , iar interiorul ei: ,,Sti bine ca nu e adevarat...Asta vrei tu sa crezi"..Totusi nimik nu e prea tarziu. Poate ca vor ramane macar prieteni. Sau poate ca nu se vor mai intalni niciodata...

Va disparea tot ....Ai plecat departe de tot ce a fost!

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călător ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călător!

Ion Minulescu

Ai plecat. Undeva departe de insula unde am petrecut noi in vara. Te.ai refugiat pe alta si asta ma doare...Nu te voi uita! Niciodata. Si gasesc in iarna asta un legamant...

Stefy.:D

It sounds strange...

Si suna ca si cum ar vrea sa se reintoarca. Sa vina inapoi si sa nu mai plece niciodata. Sa ramana si sa o stranga in brate si sa ii spuna ca o iubeste si ca niciodata nu va pleca de langa ea.

Dar e doar un sunet ciudat...ceva care nu se va intampla. El deja nu te mai baga in seama. Si trebuie sa te resemneazi. Si chiar daca te zbati ca un miel care nu vrea sa paraseasca lumea si vrea sa mai traiasca doar cateva momente, nu vei reusi sa scapi. Nu vei scapa niciodata de acel gand care iti canta in somn, in vise, in gand si nu mai pleaca.

Si efectiv s.a terminat. De ce nu vrei sa accepti asta?. Ei bine intrebari fara raspuns. Sunt satula de ele pana peste cap :-<>

Dar am un raspuns la o intrebare..: ,,Pana cand?" ,,Pentru totdeauna"

A plecat si nu se va mai intoarce vreodata...Desi sper intr.o minune. Nu se va intampla.

Never.

100!

Si sper sa mai scriu inca atatea. Sa ma tin de blogul meu..:X

Si sunt in sfarsit la 100 de postari:X!...

Si va iubesc:)):X>:D<

Si sunt Stefyyy>:D<:-*

Si va imbratisez:X

Si sunt prea multe ,,si" ...Si nu imi place:))

Va pup:X